Guvernul a aprobat Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea unor hotărâri anterioare ale Executivului, pentru consolidarea capacității instituționale a Ministerului Mediului. În contextul necesității creșterii eficienței subdiviziunilor structurale ale aparatului central, precum și al statutului obținut de țară candidat pentru aderarea la UE, prin proiectul de hotărâre adoptat s-a aprobat o nouă structură și organigramă a aparatului central al Ministerului Mediului.
În document s-au concretizat domeniile de politici atribuite în aria de competență a Ministerului Mediului și s-a stabilit efectivul-limită al instituției. „Proiectul de hotărâre al Guvernului cu privire la consolidarea capacității instituționale a Ministerului Mediului a fost elaborat în contextul dezideratelor de la etapa actuală, întru asigurarea unei guvernări eficiente, transparente și responsabile, ținând cont de obiectivele stabilite în Planul de activitate al Guvernului și de noile provocări”, a menționat ministra Mediului Iordanca – Rodica Iordanov.
Modificările aprobate au implicat majorarea efectivului-limită al aparatului central al Ministerului Mediului de la 62 la 96 de unități de personal. La stabilirea efectivului-limită, respectiv a structurii Ministerului, s-a urmărit consolidarea cadrului instituțional de integrare europeană.
În scopul identificării proceselor care necesită îmbunătățire și eficientizare, în perioada de activitate conform structurii anterioare a Ministerului Mediului, ce fusese aprobată în 2021, s-a decis efectuarea unor ample analize funcționale, pentru eliminarea slăbiciunilor din activitatea instituției publice, care aveau efecte negative asupra calității politicilor publice și serviciilor publice într-un domeniu important pentru dezvoltarea durabilă – protecția mediului.
Ministerul Mediului are misiunea de a analiza situația și problemele din domeniile de activitate gestionate, de a elabora politici publice eficiente în domeniile prevăzute, de a monitoriza calitatea politicilor şi actelor normative şi de a propune intervenții justificate ale statului, care urmează să ofere soluții eficiente în domeniile de competență, asigurând cel mai bun raport dintre rezultatele scontate şi costurile preconizate.
Sursa:mediu.gov.md