Ministra Mediului a avut o întrevedere cu reprezentanții UNFPA

Ministra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a avut astăzi o întrevedere cu Satdkasim Sachipov, coordonatorul Unității de urgență umanitară al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație. Oficialii au discutat despre cerințele de mediu în relație cu aplicarea tehnologiilor destinate pentru eliminarea materiei biologice din cadrul instituțiilor medicale, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene.

În cadrul evenimentului au fost abordate aspecte ce țin de provocările în domeniul mediului și sănătății, despre investițiile care pot fi acordate în continuarea pentru soluționarea unor probleme stringente în sectorul sănătății, prin aplicarea unor tehnologii performante orientate la eliminarea materiei biologice prin incinerare din cadrul instituțiilor medicale, astfel contribuind la reducerea poluării asupra factorilor de mediu.

Satdkasim Sachipov, a menționat că Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), la etapa actualăcontinuă să sprijine sistemul național de sănătate, contribuind astfel la modernizarea și dotarea acestuia  și echipamentele necesare, inclusiv în contextul crizei refugiaților, oferind asistență medicală de calitate populației locale și persoanelor refugiate din Ucraina. Astfel o atenție deosebită se va oferi și tehnologiilor destinate pentru eliminarea materiei biologice din cadrul instituțiilor medicale, care trebuie să fie conforme cerințelor Uniunii Europene.

Ministra mediului a apreciat și a mulțumit pentru aportul UNFPA în domeniul sănătății, respectiv a evidențiat și despre importanța sinergiei investițiilor în aceste două domenii importante – mediu și sănătate, deoarece noile cerințe de mediu stabilesc criterii riguroase pentru instalațiile de eliminare a deșeurilor, inclusiv și pentru instalațiile care cad sub incidența autorizării integrate de mediu conform prevederilor Legii privind emisiile industriale. În acest context a menționat și faptul că pentru instalațiile care vor fi aplicate la eliminarea unor categorii de deșeuri prin incinerare sau co-incinerare, în curând va fi aprobat de Guvern, proiectul Regulamentului privind incinerarea și co-incinerarea  deșeurilor. Astfel, orice soluție care poate fi aplicată pentru eliminarea unor categorii de materii, inclusiv biologice, care nu sunt catalogate ca deșeuri dar prezintă riscuri pentru mediu și sănătate, necesită să fie aplicate  cele mai bune tehnici și practici de mediu conforme cerințelor Uniunii Europene.

În cadrul întrunirii, s-a discutat și despre perspectivele de viitor pentru consolidarea cooperării în cadrul acestor două domenii importante, accentul fiind pus pe lansarea acțiunilor în cadrul proiectului pentru soluționarea problemelor din cadrul instituțiilor medicale pentru eliminarea materiei biologiceîn condiții sigure pentru sănătate și mediu.

Sursa:mediu.gov.md