Comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius și prim-ministra Natalia Gavrilița au semnat Acordul programului LIVE. Programul LIVE este un instrument de finanțare al Uniunii Europene pentru mediu și acțiuni climatice din 1992.
Scopul programului LIFE este să contribuie la trecerea către o economie durabilă, circulară, eficientă din punct de vedere energetic, bazată pe energie regenerabilă și rezilientă la schimbările climatice; să protejeze, să refacă și să îmbunătățească calitatea mediului, inclusiv a aerului, apei și solului. De asemenea să stopeze pierderea biodiversității prin abordarea degradării ecosistemelor.
Programul LIFE acoperă o nișă a programelor Uniunii Europene pentru cercetare, inovare și programele de finanțare la scară largă. Pachetul financiar al Programului LIFE este implementat prin intermediul a 4 subprograme: Natura și Biodiversitatea, Economia Circulară și Calitatea Vieții, Atenuarea și Adaptarea la Schimbările Climatice, Tranziția Energetică Curată.
În iulie 2022, Comisia a lansat negocierile privind asocierea la LIFE cu mai multe țări din afara UE, inclusiv cu Republica Moldova, care permit acestor țări să se alăture programului prin acorduri bilaterale de asociere. Aderarea la LIFE va ajuta Moldova să răspândească tehnici, abordări și bune practici inovatoare de mediu și climă care vor contribui la o economie circulară, rezilientă la schimbările climatice și care protejează și restaurează natura.
Prin acest parteneriat, beneficiarii, organizații publice și private, organizații ale societății civile din Moldova vor avea posibilitatea de a primi sprijin financiar pentru a dezvolta și exemplifica tehnici și abordări eco-inovatoare, a promova cele mai bune practici și schimbări de comportament și a sprijini dezvoltarea, monitorizarea și aplicarea unor legi similare cu cele din UE, precum și a planurilor și strategiilor care pot contribui la implementarea acestor legi.
Bugetul total al programului LIFE pentru 2021-2027 – 5,43 miliarde EUR. Acesta a cofinanțat peste 5.500 de proiecte în întreaga UE și nu numai.
După semnarea Acordului LIFE, oficialii vor planta puieți de arțar în Grădina Botanică, astfel contribuind la campania ”Plantează-ți Viitorul”. Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius se află pentru prima dată în Republica Moldova. Pe 25 noiembrie a avut întrevedere cu Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, despre vizita domniei sale la Ministerul Mediului, citiți aici și a ținut un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova.
Sursa:mediu.gov.md