Recent, Ministerul Mediului, Agenția de implementare a proiectelor de mediu din cadrul Ministerului Mediului din Republica Lituania şi Asociaţia EcoContact au desfășurat seminarul privind dezvoltarea și aplicarea sistemului de depozit pentru ambalaje. În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte ce țin de reglementările legislative în în vederea aplicării sistemului depozit pentru ambalaje, precum și de funcționarea sistemului colectiv al producătorilor de ambalaje, în conformitate cu responsabilitatea extinsă a producătorului.
Reprezentanții Ministerului Mediului s-au referit la carențele cadrului normativ actual privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, precum și la propunerile de completare a Legii privind deșeurile și a Regulamentului privind ambalajele. De asemenea, s-a discutat despre aspecte fiscale și financiare de introducere a sistemului depozit pentru ambalaje, inclusiv aspecte ce țin de raportare și evidența ambalajelor și deșeurilor de ambalaje către autoritățile de stat. În același context, experții lituanieni au împărtășit experiența managementului deșeurilor în Lituania și a funcționării sistemului depozit pentru ambalaje.
Sistemul depozit este o modalitate prin care diferite părți angrenate în lanțul producător-consumator-reciclator organizează un sistem de returnare voluntară a ambalajelor, de unică folosință sau reutilizabile, prin folosirea unui stimulent financiar. Evenimentul a fost organizat cu suportul Programului de promovare a democraţiei şi cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.
Sursa: mediu.gov.md