Evenimentele gastronomice locale pot contribui la promovarea destinațiilor turistice din Republica Moldova! Pe 23.07.2022 vom avea unul dintre cele mai gustoase și parfumate evenimente din aceasta vară – festivalul gastronomic „Hai la piersici!” din s. Tudora, raionul Ștefan Vodă.
Acesta este organizat în parteneriat între Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova și AO „Nistrul de Jos – meleag natal” pe teritoriul pensiunii „La Tudora”. Festivalul se înscrie în activitățile proiectului „Dezvoltare locală și cooperare transfrontalieră în domeniul produselor agricole și alimentelor tradiționale (LOC FOOD)” și face parte din șirul de evenimente gastronomice desfășurate de partenerii din Grecia, România și Bulgaria.
Proiectul este susținut financiar de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020. Proiectul își propune drept scop promovarea produselor alimentare și preparatelor tradiționale, în special celor locale cu gust autentic, care pot obține o valoare adăugată prin desemnare ca Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicație Geografică Protejată (IGP) sau Specialitate Tradițională Garantată (STG). Unul din scopurile proiectului LOC FOOD implementat de ADTM este crearea „platoului cu preparate locale” pentru masa turistului prin Moldova, contribuind la identificarea specialităților gastronomice locale ce pot deveni carte de vizită a unor destinații rurale și motivul de a fi vizitate.
În cadrul festivalului „Hai la piersici!” din 23 iulie vizitatorii vor putea gusta o gamă largă de piersici moldovenești, vor avea ocazia să guste din gemul de piersici sau o persicată, vor beneficia de un master-class în coacerea plăcintelor cu piersici. Aici vor fi prezenți și partenerii proiectului „LOC FOODʺ, care vor promova bucatele tradiționale și locale din Grecia, România, Ucraina și Bulgaria. Tot în cadrul festivalului va fi realizată o degustare a unor preparate culinare caracteristice zonei „Nistrului de Jos”. Fiecare va putea gusta: „rasolul de șuvai”, „plăcinta miresei” sau „borșul cu burecheți”, va putea face diferența dintre „ghițmanul” de Tudora și „bochinețile” din satele vecine.
Organizatorii evenimentului: A.O. „Nistru de Jos – meleag natal”, A.O. „Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova”, suport și logistica – compania „ILISTUR”, suport media ECO FM, susținut financiar de UE prin intermediul POC Bazinul Mării Negre 2014-2020.
Pentru mai multe detalii contactați: Dr. Marina Miron, expert ADTM
GSM: 079550731, email: [email protected]