Eveniment UASM: Piața agroalimentară: realizări și perspective

„Piața agroalimentară: realizări și perspective”, este genericul mesei rotunde organizate de Programul de studii ʺMarketing și Logistică și Marketing agroalimentarʺ al Departamentului ʺEconomie, Marketing și Științe Socio-Umaneʺ al Universității Agrare de Stat din Moldova(UASM). Evenimentul a avut loc miercuri 6 aprilie și este parte a unei serii de reuniuni similare, relizate de universitate pentru toate specialitățile din portofoliu.

Manifestarea științifică a fost realizată în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, CIEʺMOLDEXPOʺ, SDEʺCRIULENIʺSA, SCʺSARTENʺSRL  România, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Cereale ʺAGROCEREALEʺ.

În calitate de invitați speciali  ai mesei rotunde au fost prezenți : Anatolie Fala-Secretar General de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare; Vasile Șarban-Secretar de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare ; Rodica Reșitca- Șef Serviciul cercetare, învățământ și consultanță în agricultură,MAIA; Carolina Chiper-Directorul CIE”MOLDEXPO”,președintele comisiei de evaluare externă a calității; Igor Grigoriev-Președintele Asociației Exportatorilor  și  Producătorilor  de  Produse  Agricole   și Cerealiere “AGROCEREALE”; Mircea Ursoi-Directorul SC ”SARTEN-AMBALAJ” SRL, România; Alexandru Zolotco-Directorul SDE”CRIULENI”; Liviu Secrieru-Directorul General SA ʺOLIOTERRAʺ; Dinu Secrieru- Dipectorul SA  ʺBusinessComStarʺ.

Întrunirea a fost organizată cu scopul de a informa mediul academic de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova cu realitățile și perspectivele de dezvoltare ale pieței agroalimentare din țara noastră. Au fost stabilite relații de colaborare cu mediul de afaceri, punând accentul pe tinerii absolvenți ai specialitățiiʺMarketing și Logisticăʺ în calitate de angajați.

Svetlana Gangan, responsabilă de programul de studiu ʺMarketing și Logistică și Marketing agroalimentarʺ al UASM, afirmă că evenimentul dat a punctat încă odată necesitatea introducerii în planul de învățământ a practicii de inițiere, unde studenții vor avea ocazia da a realiza anumite cercetări de piață:

Svetlana Gangan, responsabilă de programul de studiu ʺMarketing și Logistică și Marketing agroalimentarʺ al UASM

Svetlana Gangan a menționat că odată cu trecerea la Procesul de la Bologna, a fost redus un anumit număr de ore, inclusiv practice, iar pentru studenții de la specialitatea ʺMarketing și Logistică și Marketing agroalimentarʺ acestea sunt imperios de importante, pentru a realiza cercetări directe în teren.

În cadrul întâlnirii, au fost menționate mai multe inconveniente în integrarea absolvenților pe piața forței de muncă în sectorul agroalimentar, printre care:

  • discrepanța între competențele tinerilor specialiști, absolvenți ai programelor de studii ʺMarketing și Logistică și Marketing agroalimentarʺ și cerințele angajatorilor;
  • lipsa de experiență în luarea deciziilor independente;
  • lipsa de cunoștințe, în special a abilităților profesionale practice.

Toți participanții au menționat actualitatea incontestabilă a problematicii abordate, optând pentru:

  1. Susținerea organizării periodice a manifestărilor științifice tematice cu implicarea mediului de afaceri;
  2. Identificarea unor posibilități motivaționale de a  atrage, în calitate de angajați,  absolvenții Universității Agrare de Stat din Moldova, inclusiv a celor de la specialitatea Marketing și Logistică și Marketing agroalimentar, în sectorul agroalimentar al Republicii Moldova;
  3. Asigurarea succesului  în afacerile agricole și agroalimentare, prin:
  • pregătirea specialiștilor în marketing și logistică;
  • îmbunătățirea conținutului actualizat al programelor de studii prin includerea orelor pentru practica de inițiere (didactică) în planul de învățământ în semestrul IV;
  • dezvoltarea legăturilor cu mediul de afaceri prin atragerea contractelor economice de prestare a serviciilor de marketing.

4. Oganizarea cursurilor de formare continuă în domeniul marketingului pentru agenții economici din domeniul agricol.

Rectorul Veronica Prisăcaru, a salutat participarea activă a factorilor de decizie și a mediului de afaceri la suita de evenimente organizate de Universitatea Agrară de Stat din Moldova, apreciind eforturile ministerului de resort în susținerea inițiativelor UASM:

Veronica Prisăcaru, Rector Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Igor Grigoriev, Președintele Asociației Exportorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere ʺAgrocerealeʺ a declarat pentru Eco FM, că astfel de reuniuni sunt extrem de importante pentru toate cele trei părți participante la eveniment:

Igor Grigoriev, Președintele Asociației Exportorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere ʺAgrocerealeʺ