China caută alternative la carne, iar piața produselor vegetariene continuă să crească. Țara crede că trecerea la proteinele pe bază de plante va ajuta la soluționarea problemelor de mediu, scrie Al Jazeera, citând un raport al Ministerului chinez al Agriculturii.
În ianuarie, Ministerul Agriculturii și Afacerilor Rurale din China a inclus pentru prima dată proteinele vegetale în foaia sa de parcurs pentru securitatea alimentară. Reducerea producției de carne ar ajuta China să își atingă obiectivul de reducere a emisiilor atmosferice și de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2060. „Consumul de carne pe cap de locuitor din China a crescut de cinci ori în 30 de ani, cauzând aproape 20% din poluarea aerului din țară”, a declarat Amos Tai, expert în știința mediului la Universitatea chineză din Hong Kong.
Potrivit Departamentului de Agricultură al SUA, China este cel mai mare consumator de carne din lume. Se așteaptă ca locuitorii Chinei să mănânce peste 53 de milioane de tone de carne de porc în 2022, precum și 10 milioane de tone de carne de vită. Cu toate acestea, cererea de produse vegetariene continuă, de asemenea, să crească. Potrivit datelor Dupon, cererea de produse non-carne va crește cu 200 de procente. Analiștii atribuie creșterea cererii de produse vegetariene interesului pentru un stil de viață mai sănătos. Potrivit unui raport realizat de Euromonitor International, piața chineză a produselor pe bază de plante va valora aproape 12 miliarde de dolari până în 2023, în comparație du 10 miliarde de dolari în 2018.
Marii producători sunt dornici să răspundă cererii de alimente pe bază de plante și, prin urmare, lansează tot mai multe mărci și produse vegetariene. În ianuarie, Starfield Food Science and Technology, un startup cu sediul în Shenzhen, a obținut o finanțare de 100 de milioane de dolari pentru o marcă de proteine vegane. Proteinele pe bază de plante produse de Starfield sunt deja furnizate la 14.000 de restaurante din întreaga țară.
„Încă învățăm cum să producem proteine pe bază de plante, trebuie să îmbunătățim în mod constant gustul și textura produsului”, a declarat cofondatorul lanțului alimentar Dao, Albert Tseng.