Centrul orașului Cimișlia a devenit mai atractiv în vara anului 2020, datorită și unui proiect realizat cu sprijinul UE: „Amenajarea Aleei centrale a orașuluiʺ. Proiectul a fost implementat în perioada iulie-decembrie 2020 de către Asociația Obștească „PROSPECTʺ în parteneriat cu primăria orașului susținut de ALDA și AGREED.
Unul din scopurile principale ale proiectului este participarea comunității în amenajarea aleei centrale din oraș. În urma implementării proiectului pe aleea centrală a orașului Cimișlia au fost instalate un set de 20 bănci publice, 20 de urne pentru de gunoi, și 2 panouri informative despre activitatea APL. Lucrările de amenajare au fost demarate de către intreprinderea „Moncomtex” din orașul Comrat. Cetățenii apreciază calitatea și aspectul serviciilor de amplasare a băncilor și coșurilor de gunoi, pentru că până la implementarea proiectului băncile lipseau, cele prezente fiind deteriorate.
Despre rezultatale proiectului Andrei Bargan, reprezentantul Asociației Obștești ʺPROSPECTʺ a declarat următoarele:
Merită de remarcat faptul că în cadrul proiectului s-a desfasurat concursul de fotografie cu genericul “EU și banca orașului meu” la cate au paricipat mai multi cetățeni, originari din orașul Cimișlia sau din localitățile din apropiere. Participanții au prezentat poze pentru concurs unde trebuiau să scoată în evidență băncile nou instalate. Invingătorii au primit seturi de cărți de la edituri din Republica Moldova.
O altă componentă componentă importantă a proiectului și anume conștientizarea populației a fost realizată cu success, potrivit lui Andrei Bargan:
Acest material este realizat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA Europa, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de NED – Fondul Național pentru Dezvoltare