Asociația Băștinașilor „CIUCIULEA – VATRĂ de DORʺ din raionul Glodeni a implementat proiectul „SITE – Servicii Informaţionale Transparente şi Eficiente în satul Ciuciulea, raionul Glodeni”, co-finanțat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA în cooperare cu Clinica Juridică Universitară și Agenţia de Dezvoltare Locală Moldova și co-finanţat de Uniunea Europeană.
Scopul proiectului a constat în asigurarea unei guvernării participative și transparente la nivel local prin îmbunătățirea serviciilor informaționale. Din start orgnizația implementatoare a proiectului a sesizat în localitate mai multe probleme cu care se confruntă comunitatea, și anume: lipsa nomenclaturii stradale, accesul limitat al membrilor comunității la informații de interes public, etc. Inițial existau panouri informative la primărie și pagina primăriei online, cetățenii nu erau informați sistematic cu deciziile consiliului local sau cu informații privind utilizarea banilor publici.
Pentru soluționarea problemelor identificate în localitate în cadrul proiectului dat au fost trasate câteva obiective: a) Sensibilizarea, informarea și educarea cetățenilor în vederea implicării în procesul de guvernare locală, b) Sporirea acesului cetățenilor la servicii publice de comunicare digitalizate, prin crearea și dezvoltarea web site-ului localității, c) îmbunătățirea comunicării și deservirii cetățenilor prin dotarea locuințelor cu indicatoare stradale cu numere de adresă.
În cadrul proiectului respectiv au fost organizate un șir de activități în comunutate. Inițial a fost organizată o campanie de informare a cetățenilor cu genericul „Democrația participativă la noi acasăʺ. Apoi a fost organizat un atelier de dezbateri cu titlul: „Cetățeni activi pentru o guvernare participativă și transparentăʺ. Tot în cadrul proiectului a fost organizat un seminarul de instruire „Promovarea principiilor democrației participative la nivel localʺ.
Managerul de proiect, Elena Aniță a relatat pentru EcoFM, care sunt principalele rezultate ale acestui proiect:
Potrivit ei după crearea site-ului localității a fost organizat un training și un seminar practic unde specialiștii IT au instruit profesorii și elevii gimnaziului din localitate cum să ofere cetățenilor suport în scrierea unei cereri sau accesarea unei informații pe siteul nou creat.
Merită de menționat că în urma realizării proiectului dat s-a îmbunătățit foarte mult colaborarea dintre societatea civilă și APL-ul local. La moment www.ciuciulea.eu este gestionat de doi reprezentanți APL și doi reprezentanți ai asociației care a implementat proiectul. Autoritățile postează cu regularitate pe site-ul localității deciziile consiliului local, dispozițiile primarului sau rezultatele anumitor sondaje.
Referitor la capitolul vizibilitate Elena Aniță ne-a declarant următoarele:
Organizația implementatore a proiectului „SITE – Servicii Informaţionale Transparente şi Eficiente în satul Ciuciulea, raionul Glodeni”, consideră proiectul reprezintă un adevărat success. În cadrul activităților a fost consolidat parteneriatul între societatea civilă și primărie, a fost valorificată legătura cu membrii comunității plecați peste hotare.
Acest material este realizat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA Europa, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de NED – Fondul Național pentru Dezvoltare