Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS
„Iarăși pute!”
«Miroase urât treaba» – obișnuim să spunem atunci când ceva nu e bine. Ultima perioadă a tot mirosit urât în tot Chișinăul, parcă sectoarele orașului sunt diferite dar într-o măsură mai mare sau mai mică au un miros comun -cel de bălegar. Și cum este la noi primit de obicei și acest lucru a împărțit locuitorii urbei în două tabere: primii cu receptorii olfactivi inflamați s-au supărat pe autorități și pe mirosul „condimentat”, iar alții se bucură că sectorul în care își duc veacul este situat mai departe de stația de epurare a apelor uzate. Este o situație firească pentru Republica Moldova. Și nu mă refer la «miros», dar la oameni, atitudine, implicare, importanța protecției mediului.etc. Pentru că la noi doar atunci când vine urgia ne amintim de mediu, ecologie, utilizând mai des în vocabular termeni precum: «poluare», «accident», «natura se răzbună». Parcă am recunoște că ceva nu facem bine, până la capăt, parcă ne detașăm de societate pentru că individual ne considerăm în sine corecți și onești. De fapt, starea de lucruri în Republica Moldova de mai demult timp este urât mirositoare și încerc să înțeleg: de ce?
Dar să o luăm de sus în jos, pentru că ne place să spunem că: «Peștele de la cap se strică».
Președenția de la independență până azi a privit natura și problemele ei prin luneta ucigașului. Vânătorile păreau adevărate flash-moburi, cu o suită întreagă de consilieri, deputați, ambasadori, lideri de partid, unii din ei nu cunoșteau nici cum e corect să mânuiască o carabină, însă o purtau cu mândrie pe umăr, pentru a nu-și pierde calitățile de lingău sau pentru a se alege cu o bucățică de șorici de porc cu sare. Interesant este că pe parcursul unor asemenea activități importante de stat, în perimetrul desfășurării vânătorii, agenții de pază întreceau numeric fauna sălbatică. Tot aici nu lipseau servitorii și gonașii cărora le revenea un rol important în această operă-rudiment sovietică. Unde ați văzut un președinte european cu pușca în mână? Oare atitudinea asta nu stârnește putoare?
Și în parlament situația nu este mai aromată. Deja a devenit tradiție ca comisia parlamentară «Comisia mediu și dezvoltare durabilă» să revină opoziției, ceea ce denotă faptul că natura nu este un domeniu de interes pentru guvernare, un domeniu care nu generează popularitate sau alegători, doar căprioarele și iepurii din pădure nu pot vota. Iarăși pute.
Guvernele care tot s-au perindat nu au avut nici timp nici voință să se dedice unor probleme ale naturii. Fiind preocupați de binele cetățeanului, principii și valori, de creșterea economică a Republicii Moldova, au devenit indolente față de natură. Care Alecu Reniță?, Care Mișcare Ecologistă din Moldova?, Care probleme de mediu?, Care nemulțumiri sau propuneri?, noi avem lucruri și mai importante- așa părea la prima vedere lipsa de reacție a oficialilor cu idee fixă că țara este în criză continuă iar mandatul lor va fi unul crucial-istoric. Ore faptul ca avem un minister care e mai mult al agriculturii decât al mediului, unde se vorbește serios de utilizarea apei din subteran nu generează miros urât?
Nu stă mai bine la capitolul miros nici Primăria Municipiului Chișinău. Aici, sincer să fiu, nu cunosc că ar fi existat vreodată o direcție sau un departament de mediu. Anume primăria capitalei ar fi putut servi exemplu sau catalizator a unor procese și pentru instituțiile pomenite mai sus. Dar și aici anemie ecologică totală, doar o data pe an se dădea «războiul bradului», eveniment așteptat de maturi, ca de copii matineul, pentru a afla cine este mai tare.
Cea mai mare putoare este însă generată de noi, cetățenii. Miroase atunci când un creștin evlavios târâie un câine legat de mașină, dosarul este apoi clasat și sunt chemați la poliție cei care au inițiat o petiție în apărarea bietului animal. Poate miroase din motiv că la unii din moldoveni compasiunea, grija unuia față de altul, de tot ce ne înconjoară este în stare avansată de putrefacție? Interesant ar fi dacă în dependență de acțiunile sau inacțiunile noastre sufletul ar emana un anumit miros? Ce fel de iz s-ar stabili în casele noastre, la locul de muncă, biserică sau în stradă. Cât de ridicol este atunci când unele persoane dorind să «sară peste umbra lor» folosesc în campanii electorale subiecte de mediu, soluționate în Europa cu un secol în urmă.
Dacă e să analizăm imaginea per ansamblu din societatea moldovenească, starea amorfă și de somnolență permanentă în care ne aflăm, atunci noi nu avem deloc probleme ecologice, exact ca și fraza înaripată de pe timpurile sovietice: «În URSS nu există sex»……tot așa și conducătorii noștri nu sesizează problemele de mediu……și cu toate astea, oricum pute rău.