După cum titrează ziarul Shanghai Daily, oricine care în mod deliberat nu va sorta deșeurile menajere înainte de a le preda punctelor de colectare, riscă să fie amendat între 50 și 200 de yuani ($ 7.3- $ 29.4). Pentru persoanele juridice, s-au stabilit amenzi mai mari, sumă care poate ajunge până la 50 mii de yuani (7.3 mii dolari).
Un total de 13.000 locuri de depozitare a deșeurilor au fost renovate în conformitate cu cerințele de sortare, care vor intra în vigoare la 1 iulie. Cerințele pentru turiștii străini și chinezi, precum și pentru cetățenii altor state care trăiesc în Shanghai vor fi similare ca și pentru locuitorii din zonă. Cuantumul amenzii va depinde de numeroși factori, inclusiv de numărul de încălcări.
Colectarea separată a deșeurilor menajere în zonele rezidențiale din Shanghai a început abia în luna iunie 2019. Anterior, toate cartierele au fost dotate cu pubele pentru deșeuri menajere uscate și umede, precum și gunoi reciclabil și periculos. Un număr de supraveghetori sociali vor fi angajați pentru a ajuta la identificarea neregulilor în timpul sortării gunoiului, inclusiv colectarea mixtă sau transportul.
Au fost organizate aproximativ 14.000 de evenimente promoționale pentru a explica regulamentele de selectare și au fost distribuite circa 15 milioane de materiale promoționale.
„Din start am început cu educația, amenda va fi impusă numai atunci când oamenii refuză să corecteze sau să remedieze problema într-o anumită perioadă”, a declarat Peng Yanling, director adjunct al Biroului Shanghai Urban Management and Law Enforcement Bureau.