O nouă ediție a emisiunii „La înălțime cu CALM”, la postul de radio Eco FM, de la ora 10.00 și până la ora 12.00 ne informăm despre progresele și regresele din comunitățile locale, cunoaștem personalități care își dedică viața unor pasiuni, făcând adevărate opere de artă dintr-un boț de lut, de exemplu. Și pentru că e zi de odihnă ne va însoți muzica bună pe parcursul a două ore, selectată cu grijă de profesioniști în domeniu.
O echipă CALM a fost în Letonia și a văzut cum a avut loc reforma APL, dar și cea administrativ-teritorială. Dacă ar fi benefice pentru RM aceste modele de reformă aflăm de la expertul CALM Viorel Rusu, primarul de Petreni, Drochia Valeriu Tizu, primarul de Sârma, Leova Silvia Capatina, primarul localității Vișniovca, raionul Cantemir Olga Pac și primarul de Ecaterinovca, Cimișlia Efim Strogoteanu.
În perioada 27-29 iunie 2018, o delegație a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat la reunirea Comitetului de Monitorizare al Congresului Autorităților Locale și Regionale (CALR) al Consiliului Europei. Evenimentul a avut loc la Istanbul, Turcia și a reunit 120 de delegați, reprezentanți ai autorităților locale și regionale din 47 de țări. Primarul comunei Cruzești, municipiul Chișinău Violeta Crudu, unul dintre membrii delegației CALM, ne va spune ce decizii au fost adoptate în cadrul acestei reuniuni.
În Selemet, Cimișlia, băștinașii care au plecat departe de casă A.O. Baştina – Selemet au reușit să se unească într-o asociație puternică și chiar dacă sunt la mii de km distanță reușesc să contribuie la dezvoltarea localității lor natale. Ca răspuns la acest act de unitate și implicare, APL din Selemet organizează al treilea an consecutiv o tabără de vară pentru copiii din diaspora. Detalii în emisiune.
Zaharia Triboi este un meșter popular din Ciorești, Nisporeni, un olar cu mâini de aur cunoscut în întreaga republică. Dacă este solicitată această meserie, dacă mai sunt tineri interesați de acest meșteșug, dar și care este diferența dintre oalele de lut și cratițele pe care le avem cu toții acasă aflăm în a doua parte a emisiunii.
Ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00 emisiunea „La înălțime cu CALM” la Eco FM, pe frecvețele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md: https://ecofm.md/asculta-live/. Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM” !
Ascultați emisiunea „La înălțime cu CALM”:
Partea 1
Partea 2
Ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00 emisiunea „La înălțime cu CALM” la Eco FM, pe frecvețele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md: https://ecofm.md/asculta-live/. Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM” !