Între DA și NU 31.07.2017

Gheorghe Jigău – doctor în biologie, conferenţiar universitar, şeful laboratorului procese pedogenetice al Universităţii de Stat din Moldova este invitatul dimineţii la EcoSTART!

Emisiune realizată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM), cu suportul financiar acordat de către Asociaţia Obştească EcoContact prin intermediul programului „Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)”. Acest program este finanțat de Uniunea Europeană, Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare și Crucea Roșie Austriacă.

Post Author: Eco FM