O epidemie bizară și încălzirea globală afectează puternic stelele de mare

În vara anului 2013, scafandrii din Monterey, California, au rămas uimiți de starea stelelor de mare, majoritatea dintre ele aveau membrele rupte, fiind prezente și organisme cu un grad înalt de descompunere . Epidemia a cuprins toate plajele de-a lungul întregii coaste de vest a Statelor Unite.
Deși originea bolii care a lovit stelele marine rămâne un mister, noi cercetări arată că regiunea se afla sub influența unei zone neobișnuit de calde din anul 2013 până în 2015 și că bolile infecțioase și schimbările climatice pot interacționa într-un mod distructiv.
„Boala care duce la epuizarea stelelor de mare este una dintre cele mai extinse epidemii marine care a schimbat fundamental ecosistemul nostru subacvatic” a declarat Drew Harwell, ecolog-infecționist de la Universitatea Cornell, titrează revista Science Advances
Oamenii de știință au folosit datele a aproximativ 20.000 de observații efectuate în timpul scufundărilor din perioada 2004-2017, pentru a obține informații despre populațiile steluțelor marine din California până în Alaska. Au analizat, de asemenea, date obținute prin satelit referitoare la temperatura oceanului pentru a determina conexiunea cu moartea organismelor marine.
Potrivit rezultatelor, după izbucnirea bolii în 2013, populația de stele de mare a scăzut brusc, în 2014 Oceanul Pacific a devenit și mai fierbinte, evectele negative devenind mai evidente.
În total, boala a afectat 20 de specii de stele marine. Oamenii de știință s-au concentrat asupra speciei denumită floarea-soarelui, care se hrănește cu arici de mare și este importantă pentru menținerea echilibrului ecosistemului. În anii 2000, coloniile sale de-a lungul coastei de vest erau alcătuite din zeci și sute de indivizi, iar în 2014, au dispărut practic. Ca rezultat, ariciul de mare a început să se înmulțească activ și să se hrănească cu alge, din cauza căruia peștii, crabii și alte specii și-au pierdut habitatul, mor sau migrează. Ecologiștii numesc această relație cascadă trofică.
Deși boala a jucat un rol-cheie, este evident că apele calde sunt unul din motivele dispariției stelelor de mare. Temperatura Oceanului Pacific în stratul superior al apei a depășit norma cu 4°C, ceea ce a afectat nu numai stelele marine, ci și o serie de alte specii: alge, crabi, etc.
Unele studii afirmă că schimbările climatice, care provoacă încălzirea oceanelor în ansamblu, sunt, de asemenea, implicate în formarea unei regiuni de apă caldă. Astfel de condiții cresc riscul răspândirii bolilor și speciilor invazive.
Potrivit lui Harwell, una dintre modalitățile posibile de a restabili populația de steluțe de mare este reproducerea lor captivă, dar și depistarea sursei de epidemie.

Post Author: Eco FM