Metallica va dona 750 mii de dolari echipelor de pompieri voluntari din Australia

Legendara trupă Metallica intenționează să aloce 750 de mii de dolari pentru combaterea consecințelor incendiilor forestiere devastatoare din Australia.

Potrivit revistei „Rolling Stone”, donația lor va fi adresată organizațiilor de pompieri voluntari din statele australiene Victoria și New South Wales.

„Suntem complet copleșiți de vestea răspândirii spontane a incendiilor pe milioane de acri în Australia, în special în New South Wales și Victoria. Dezastrul i-a afectat pe toți: locuitorii regiunii, animale, mediul și peisajele pitorești australiene, ceea ce este cu adevărat dezolant ”, se arată în declarație. Muzicienii au remarcat că fundația All in My Hands ar face tot posibilul să ajute Australia și a încurajat comunitatea să se alăture.

Reamnitim că incendiile în Australia sunt în desfășurare din septembrie 2019. Conform rapoartelor presei, incendiul a devastat peste 8 milioane de hectare de păduri, ucigând cel puțin 26 de persoane. Conform World Wildlife Fund, în Australia, 1,25 miliarde de animale au pierit din cauza incendiilor.

Alte celebrități, inclusiv Elton John, Pink, Keith Urban și Nicole Kidman, s-au angajat să doneze sume de bani pentru ajutorarea Australiei.