La înălțime cu CALM 29.09.2018

Emisiunea „La Înalțime cu CALM” de sâmbătă, 29 septembrie o dedicăm unui eveniment semnificativ ce a avut la 25 septembrie, la Chișinău. Reuniunea a peste 100 de primari din Republica Moldova și România, în cadrul Conferinței internaționale „Dezvoltarea Locală Integrată și Creșterea Economică” a avut loc datorită colaborării eficiente dintre Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Asociația Orașelor din România (AOR). În cadrul întrunirii au fost prezentate programe și proiecte implementate cu succes în comunitățile locale. De asemenea, au fost puse în discuție impedimentele, dar și soluțiile în procesul de atragere a fondurilor. Care a fost scopul organizării acestui eveniment, ce i-a determinat pe primarii de orașe din România să vină în Republica Moldova, care ar fi soluțiile ce ar contribui la dezvoltare, dacă este sau nu interesat businessul să investească în localitățile noastre aflăm de la președintele CALM, primarul satului Selemet Tatiana Badan, președintele AOR Mădălin Ady Teodosescu, Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță, Secretarul general adjunct al Guvernului Republicii Moldova Adrian Ermurachi, Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Republica Moldova Sergiu Harea, primarul orașului Tălmaciu, județul Sibiu Basarabu Nicole Petru, Directorul executiv al CALM Viorel Furdui, primarul orașului Comrat Serghei Anastasov, primarul orașului Cugir, județul Alba Adrian Teban, primarul orașului Drochia, vicepreședinte al CALM Nina Cereteu, primarul orașului Cricova Valentin Guțan, primarul orașului Căzănești, județul Ialomița Alexandru Măchiță, primarul orașului Cimișlia, vicepreședinte al CALM Gheorghe Răileanu, Primarul municipiului Edinet, vicepreședinte al CALM, Constantin Cojocaru, expertul în domeniul economic Viorel Gârbu, președintele executiv al Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova Dan Nuțiu, președintele executiv al Asociației Orașelor din România Ionel Chirița, primarul orașului Geoagiu, județul Hunedoara Vasile Cărăguț, primarul de Costești, Ialoveni Natalia Petrea.

Tot în cadrul emisiunii vă spunem care sunt solicitările primarilor din cele două state, formulate în cadrul unei Declarații comune a AOR și CALM.
Ascultați emisiunea „La înălțime cu CALM”:
Partea 1

Partea 2


Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM” și vă invităm să ne ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00, la Eco FM, pe frecvențele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md

Post Author: Eco FM