La înălțime cu CALM 16.06.2018

„La înălțime cu CALM” este noua emisiune în grila postului de radio Eco FM care poate fi audiată în fiecare zi de sâmbătă, între orele 10.00 și 12.00.

Este un program destinat autorităților publice locale, dar și cetățenilor cu atitudine. Aducem în vizor soluții la problemele din mediul rural, vă prezentăm oameni care schimbă la față comunitățile locale, oameni care sfințesc locul. Inițiative legislative, proiecte implementate, cauze și efecte ale unor decizii la nivel de stat, dar și activitatea Congresului Autorităților Locale din Moldova vor fi reflectate în cadrul emisiunii „La înălțime cu CALM”. În fiecare zi de sâmbătă ne propunem să fim la înălțimea așteptărilor DVS. În cadrul primei emisiuni, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie, prezentatoarea Ana Moraru a avut în calitate de invitați câteva personalități preocupate de dezvoltarea rurală. Valentina Ursu este unul dintre puținii jurnaliști care săptămânal ne prezintă la Europa Liberă realitatea de la firul ierbii. Despre cum trăiesc oamenii în satele noastre și cum pot fi schimbate lucrurile ne spune Valentina Ursu. În contextul vizitei de monitorizare a raportorilor Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CoE) în Republica Moldova, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui ne vorbește despre importanța acestui eveniment. Președintele Mișcării Ecologiste din Moldova Alecu Reniță ne explică ce poate face administrația publică locală pentru a contribui la conservarea și protejarea naturii. Zilele acestea, în cadrul unei vizite de studiu la Chișinău, mai mulți primari din cadrul Asociației Orașelor din România (AOR) au avut întrevederi cu colegii lor din Republica Moldova. Despre bunele practici, experiența din domeniul administrației publice, dar și dorința primarilor români de a-i susține pe colegii lor din stânga Prutului aflăm de la președintele AOR Mădălin Ady Teodosescu și președintele executiv al AOR Ionel Chiriță. În contextul în care recent, la Sadova, Călărași a avut loc festivalul mierii și al căpșunii, apicultorul din Varnița, raionul Anenii Noi, Tudor Bădănău ne povestește despre experiența sa. În speranța că v-am trezit curiozitatea vă invităm să accesați linkurile de mai sus pentru a audia prima ediție a emisiunii „La înălțime cu CALM”.
Ascultați emisiunea „La înălțime cu CALM”:
Partea 1

 

Partea 2

Dacă cunoașteți în comunitățile DVS. oameni care ar putea fi modele, de care sunteți mândri că vă sunt consăteni ajutați-ne să-i identificăm și să-i facem cunoscuți. Scrieți-ne la [email protected] sau telefonați-ne la 22-22-35-09 și spuneți-ne cine sunt ei și de ce credeți că ar merita să-i scoatem din anonimat.