La înălțime cu CALM 13.10.2018

PARTENERIATELE DINTRE AUTORITĂȚILE LOCALE din RM ȘI CELE DIN UE SCHIMBĂ PERCEPȚIA EUROSCEPTICILOR!
Ediția de sâmbătă, 13 octombrie, a emisiunii „La Înălțime cu CALM” o dedicăm Forumului „Cooperarea descentralizată Franța-Moldova și dezvoltarea locală”. Evenimentul a avut loc la 4 și 5 octombrie, la Chișinău, a fost organizat de Ambasada Frantei In Moldova, Congresul Autorităților Locale din Moldova, Agenția Universitară a Francofoniei, Consiliul raional Dubăsari și a reunit reprezentanți ai APL, ai APC, dar și ai mediului universitar din ambele state . Ce așteptări au primarii de la partenerii francezi, ce modele de administrare locală am putea prelua de la această țară cu rădăcini latine, reușesc proiectele implemetate cu bani europeni să mărească numărul adepților eurointegrării Republicii Moldova, acestea sunt o parte dintre subiectele pe care le-am discutat cu președintele raionului Dubăsari, vicepreședinte al CALM Grigore Policinschi, Gheorghe Raileanu, primarul orașului Cimișlia, vicepreședinte al CALM, primarul de Capaclia, Cantemir Alexei Busuioc, Valentina Carastan, primar de Slobozia Mare, Cahul, Rodica Cucereanu, primar de Crihana Veche, Cahul, Rodica Rusu, primar de Telița, Anenii Noi și Aurica Urâtu, primarul satului Ustia, raionul Dubăsari. Primarul comunei Lozova, Strășeni Lillian Botnaru ne-a împărtășit din emoțiile cu care s-a întors din Grecia, acolo unde a fost într-o vizită de studiu. De asemenea, Lilian Botnaru este de părere că Congresul Autorităților Locale din Moldova este negociatorul dintre puterea centrală și cea locală, veghează activitatea primarilor, dar și politicile statului în domeniul APL și încearcă să găsească consens în ceea ce propune Guvernul, Parlamentul și așteptările de la nivel local.
Ascultați emisiunea „La înălțime cu CALM”:
Partea 1

Partea 2


Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM” și vă invităm să ne ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00, la Eco FM, pe frecvențele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md