13 Iun (AUDIO) Conferința naţională „Progrese și perspective de implementare a Serviciului de Intervenție Timpurie în Copilărie în Republica Moldova”

Autor Publicat în Știri Vizualizat 163 ori
Foto: Elena Covalenco Foto: Elena Covalenco

Marţi, 13 iunie, la Chişinău a avut loc conferința naţională „Progrese și perspective de implementare a Serviciului de Intervenție Timpurie în Copilărie în Republica Moldova”, în cadrul căreia s-a discutat despre Evoluția și dezvoltarea intervenției timpurii .

În timpul conferinţei au fost analizate şi perspectivele de colaborare dintre instituțiile medicale, sociale, educaționale, autoritățile publice locale, societatea civilă, ministerele de resort și organizaţiile internaționale, în vederea colaborării intersectoriale și extinderea serviciului de intervenție timpurie din copilărie în raioanele republicii.

Despre obiectivele așteptările  conferinței ne vorbește Ala Cojocaru, director de program.

Ala Cojocaru: „Am realizat toate așteptările noastre de la conferință, conferința fiind una activă cu totți participanții invitați ( Ministerul Sănătății, cadedra Universității de Medicină, UNICEF Moldova, parteneri, beneficiari, care prestează servicii pentru copiii cu dizabilități), care au discutat cum se pot implica în dezvoltarea serviciului în raioanele republicii”.

În cadrul conferinței naționale, organizată de Centrul de Intervenție Precoce „Voinicel”, directorul executiv al acestuia, Ivan Puiu, a spus că este foarte importantă empatia față de părinții copiilor cu dizabilități, ca aceștia să nu-şi piardă speranța. Familia unui copil cu dizabilități de multe ori are nevoie de mai mult ajutor decât copilul. Potrivit lui Ivan Puiu, fără părinți bine informați nu ne putem aștepta la succese în dezvoltarea copilului cu deficiențe.

Anual, circa 4,000 de copii pînă la 3 ani din republică așteaptă servicii de Intervenție Timpurie, iar Centrul „VOINICEL” oferă servicii sistematice pentru 225de familii și copii cu tulburări de dezvoltare și risc sporit, preponderent din municipiul Chișinău. Datorită acestui Centru, anual peste 2,000 de consultații sunt oferite copiilor din întreaga țară.

Viceministrul sănătății, Liliana Iaşan, a spus că dezvoltarea la scară națională a serviciului de intervenție timpurie nu necesită foarte mulți bani. Problema e în lipsa de specialiști. Mai ales în sate, unde, în lipsa pediatrilor, medicii de familie nu întotdeauna fac față sarcinii să descopere cât mai devreme o dizabilitate care impune o intervenție timpurie.

Conferinţa a fost organizată de către Centrul de Intervenție Precoce „VOINICEL” şi face parte din proiectul„Consolidarea unui sistem incluziv și democratic de servicii de Intervenție Timpurie pentru copii cu dizabilități în RM”, finanțat de AHEAD-Moldova / Ministerul Afacerilor Extere din Norvegia.

 

(AUDIO) Conferința naţională „Progrese și perspective de implementare a Serviciului de Intervenție Timpurie în Copilărie în Republica Moldova” Reporter: Iuliana Nistor