13 Iun (AUDIO) 14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Autor Publicat în Știri Vizualizat 181 ori

Valentin Rîmbu este veteran și un donator emerit care timp de 20 de ani a donat sînge în scopul de a salva persoanele dornice de viață. Dacă ar fi să-și răscolească amintirile, Domnul Rîmbu s-ar pierde în numărul donărilor făcute pe parcursul vieții. Astăzi i-a fost înmânată diploma semnată ca fiind unul din cei mai devotați donatori de până acum.

Ziua mondială a donatorului de sânge este sărbătorită în fiecare an, la 14 iunie, de țări din întreaga lume. Tema zilei în acest an are în vedere donarea de sânge în caz de urgență. În orice situație de criză sau de urgență, oamenii se întreabă cum pot ajuta. Prin urmare, sloganul pentru campania 2017 este: „Donează sînge. Donează acum. Donează constant.” Sărbătoarea reprezintă un prilej pentru a conștientiza importanța gestului de a dona sânge și de a le mulțumi celor care fac benevol acest lucru.

Ministerul Sănătății, în comun cu Centrul Național de Transfuzie a sângelui au desfășurat mai multe colecte mobile, iar doritorii au fost așteptați în punctele din Chișinău, Bălți și Cahul.

În Centrul Național de Transfuzie a Sângelui de la Palatul Național „Nicolae Sulac” s-au adunat zeci de oameni dornici să doneze sânge. De îndată cum li s-au deschis ușile, oamenii au format cozi la locul amenajat special pentru donatori. Cîteva sfaturi de care trebuie să țină cont o persoană care vrea să doneze sânge, ne oferă Svetlana Cebotari, directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.

Ea a mai menționat că în comparație cu anii precedenți, tinerii sunt mai puțin activi în donarea sîngelui.

Transfuziile de sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an. Aceste operațiuni medicale pot ajuta pacienții care suferă de afecțiuni ce pun viața în pericol, și susțin procedurile medicale și chirurgicale complexe.

Pe lângă faptul că este o faptă nu doar bună, ci demnă de laudă și respect, donarea de sânge îi aduce organismului un plus de sănătate.

 

În Republica Moldova, necesitățile hemotransfuzionale sunt acoperite integral, fiind colectate anual, de la circa 80 mii de donări, ce asigură asistența la peste 130 mii de bolnavi. 80 la sută din donări sunt asigurate de donatorii voluntari. Astfel, în perspectivă, Ministerul Sănătății, își propune drept obiectiv să sporească anual, cu cel puțin 5 la sută numărul donărilor voluntare. Comparativ cu anul 2007 numărul donărilor de sânge voluntare s-a majorat de 3 ori.

Reportaj: 14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge Reporter:Evelina Baleanu