11 Mai SPPN: Cum ajutăm CORECT un pui de pasăre căzut din cuib

Autor Publicat în Știri Vizualizat 73 ori

Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii vine să avertizeze că în lunile mai-iunie, când majoritatea păsărilor cuibăresc, s-ar putea să găsim cuiburi, ouă sau chiar pui căzuți din copaci.

În cazul în care  găsim pui de păsări căzuți din cuib, trebuie să parcurgem câțiva pași simpli:

  1. Verificam starea puiului. În caz că puiul pare să fie sănătos și nu prezintă semne de boală sau traume, trebuie să-l ridicăm de pe sol și să încercăm să-l punem înapoi în cuib. Dacă nu găsim cuibul, punem puiul într-un loc ferit, pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-am găsit, pentru a-l pune la adăpost de atacurile câinilor și pisicilor. Unii pui pot să ne rănească cu ghearele, de aceea va trebuie să-i manevrăm cu o cârpă sau bucată de țesătură. Pe site-ul SPPN puteți afla cum puteți să-i confecționați un adăpost provizoriu.
  2. Dacă pasărea este rănită sau bolnavă, adică nu își poate flutura aripile, prezintă sângerări, aripile sunt lăsate în mod inegal, este slăbită sau tremură puternic, trebuie să cerem ajutor specializat cât mai repede posibil, pentru că orice întârziere înseamnă mai puține șanse de salvare a păsării. Un medic veterinar sau o persoană care are cunoștințe de salvare și de reabilitare a păsărilor sălbatice poate examina pasărea pentru a stabili exact ce specie este și dacă a suferit anumite traumatisme. Pe site-ul SPPN puteți afla cum aveți grijă de pasăre până la transmiterea în mâinile veterinarului.
  3. Dacă puiul este parțial sau complet acoperit cu pene, s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru, întrucât poate zbura. Puii aflați la etapa aceasta de creștere încep să exploreze spațiul de dincolo de cuib, plimbându-se pe ramurile din jur. Se întâmplă să cadă, dar acestea sunt etapele necesare în procesul de învățare a zborului. Cel mai frecvent vom găsim pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri, dar și bufnițe (ciufi de pădure, cucuvele) care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici și care ies din cuib înainte să poată zbura bine. Părinții vin și-i hrănesc pe creangă sau pe jos. Ei mențin mereu legătura cu puii și îi monitorizează din apropiere.

 Ce nu trebuie să facem! Dacă nu există semne de traume sau boală, nu este indicat să luăm puiul acasă! O creștere artificială va determina pasărea să nu-i mai fie frică de oameni, iar asta înseamnă șanse reduse de a se readapta în libertate. Cu cât îl ținem mai mult, cu atât adultul crescut în captivitate are șanse mai mici să se reintegreze în mediul natural.

Nu trebuie să considerăm că puiul este abandonat, să îl luăm de acolo de unde l-am găsit și să-l „salvăm” ducând-l acasă la noi, fără a ști cum să-l îngrijim ulterior și ce mâncare să le dăm. Faptul că luăm puiul acasă îi poate face păsării mai mult rău decât bine. Deși suntem tentați să credem că îl vom îngriji foarte bine acasă (și ne place ideea de a avea o pasăre sălbatică în posesia noastră), niciodată nu îi vom putea oferi grija de care sunt în stare părinții puiului. În cazul speciilor diurne, puii trebuie hrăniți la 15-20 de minute, de la răsărit până la apus, cu insecte cunoscute și prinse de părinți. Răpitoarele nocturne trebuie hrănite în același interval de timp, dar pe timpul nopții, cu șoareci și alte micromamifere. O alimentație necorespunzătoare oferită de noi (pulpe de găină, de ex.) poate determina boli metabolice, precum osteodistrofiile sau demineralizările osoase. Acestea pot conduce la deformări ale oaselor, de pildă ale femurului sau ale humerusului, ceea ce ar putea face imposibil zborul. Se pot instala și hipovitaminoze, iar acestea provoacă leziuni ale pielii și penelor. În plus, există riscul transmiterii unor boli de la animal la om, precum tuberculoza aviară, salmoneloza, ornitoza sau boli parazitare.

Nu în ultimul rând, păsările sălbatice sunt supuse unui stres fantastic când sunt în captivitate. În momentul în care o pasăre este găsită, chiar și faptul că o privim înseamnă stres. Omul este perceput ca un prădător. De aceea nu trebuie să ținem pasărea în casă, chiar dacă avem cele mai bune intenții. Faptul că am găsit-o nu înseamnă că suntem proprietarii păsării.

 Pornind de la aceste recomandări, putem deveni prieteni mai buni pentru păsări. Acestea de regulă sunt niște ființe foarte independente și foarte descurcărețe, dar uneori se întâmplă să aibă nevoie de ajutorul nostru. Trebuie să știm cum să îl acordăm fără a le provoca pagube, dar să nu uităm că cea mai buna șansă de supraviețuire a unui pui în natură sunt părinții săi!!

 Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova este o organizație înființată de ornitologi și iubitori de natură în scopul studierii și conservării speciilor de păsări sălbatice și a habitatelor lor. Aflați mai multe detalii despre activitatea organizației de pe site-ul www.sppn.md.