25 Feb Mai multe șanse de supraviețuire pe timp de iarnă pentru păsările din mediul urban!

Autor Publicat în Știri Vizualizat 259 ori

Un grup de copii au reușit să creeze o hrănitoare inteligentă pentru păsările din orașe, care nu doar le oferă hrană, dar și adună informații despre ele.

Este vorba despre echipa ”RoboRangers” care frecventează cercul de robotică de la CRCT ”Artico” și care, în acest weekend vor participa la competiția națională de robotică FIRST LEGO League Moldova 2017. FIRST LEGO League este un concurs captivant în domeniul tehnologiei și roboticii, care se desfășoară în prezent în 88 de țări ale lumii și la care participă peste 255 mii de tineri.  Pe lângă probele tehnice, copii trebuie să cerceteze un subiect de importanță socială, tematica acestui an fiind “Aliații Animalelor”. Astfel ei au încercat să identifice  soluții care să facă interacțiunile oamenilor cu animalele mai bune.

Cosmin Ciorbă, un băiat ce face parte din echipă, ne-a împărtășit  că a fost surprins  să afle că în unele zone mulți pițigoi nu supraviețuiesc în nopțile geroase din cauza lipsei de hrană, iar acest lucru ne afectează pe toți noi pe timp de vară, când populațiile de insecte cresc foarte mult, deoarece nu sunt suficiente păsări.

”La începutul lunii ianuarie am participat la un workshop Do It Yourself organizat de American Resource Center și Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, unde am aflat despre problemele cu care se confruntă unele specii de păsări din orașe iarna și am creat o hrănitoare, pe care am și instalat-o pe unul din copacii de lângă casă.”, ne-a spus Alexandru Craevschi, unul din membrii echipei.

Impresionați de ceea ce au aflat la workshop, copiilor le-a venit ideea să creeze o hrănitoare inteligentă, care nu doar ar oferi mâncare pentru păsări, dar ar și colecta niște date despre ele (care specii vizitează mai des hrănitoarea, ce perioadă a zilei e mai solicitată, etc). Aceste informații vor fi transmisă membrilor Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, cu care  s-au întâlnit de câteva ori pentru consultații.

Vizita la Atelier 99 i-a ajutat pe copii să proiecteze o construcție ergonomică, stabilă și multifuncțională. ”I-am cerut sfatul lui Victor Bujoreanu de la Atelier99 și el ne-a sugerat ce materiale să folosim și cum să proiectăm construcția”, au menționat Andrian Bocancea și Matvei Feraru. ”Totuși, am apelat și la un lemnar, așa cum noi suntem deprinși mai mult cu motoare, circuite, procesoare și mai puțin cu ferestrăul și dalta”.

”Am dotat această hrănitoare cu Raspberry Pi – un mini calculator, la care am conectat un senzor de mișcare, o cameră web și un SD Card. Sistemul este alimentat de un Powerbank, care asigură funcționarea pentru câteva zile. Am programat totul în așa fel ca pozele să fie făcute doar când senzorul detectează mișcare, stocându-le pe SD card.”, ne-au explicat Andrei Copaci și Cristian Comendant.

Copii au instalat hrănitoarea inteligentă pe acoperișul CRCT ”Artico” și așteaptă primii ”clienți”, care nu întârzie să apară.

”Vom arăta proiectul nostru și primele rezultate în cadrul concursului FIRST LEGO League Moldova 2017, dar deja avem unele idei de îmbunătățire a sistemului precum: implementarea bateriilor solare pentru asigurarea unei surse continue de energie și crearea unui sistem de notificări atunci când hrana e pe sfârșite”, a adăugat Mihai Eșanu.

Vitalie Ajder de la Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii a apreciat implicarea copiilor: ”Este un proiect mai mult decât binevenit, iar educația ecologică trebuie să facă parte din programa școlară și din activitățile noastre de zi cu zi. Ne bucurăm că acești copii au înțeles problemele cu care se confruntă păsările pe perioada rece a anului și au hotărât să le dea o mână de ajutor, una inteligentă.”

Antrenorul echipei, Florin Cazac, spune: ”Probele Proiectul și Valorile Fundamentale din cadrul competiției ajută copiii să devină mai sensibili la problemele reale din comunitatea în care trăiesc și-i motivează să iasă din zona lor de confort și să facă ceva util societății. Procesul de depistare și soluționare a unei probleme poate dura până la câteva luni, și în această perioadă toți membrii echipei își dezvoltă mai multe virtuți: respect reciproc, încredere unii în alții, aprecierea efortului fiecărui membru.”

La FIRST LEGO League Moldova 2017, organizată cu suportul USAID Moldova și al Guvernului Suediei, RoboRangers va concura cu alte 44 echipe din întreaga țară.