UE// Între DA și NU 28.07.2021

Invitatle emisiunii: Eugenia Roșca – președintele A.O. „Concordia”, coordonatoare de proiect și Maria Furdui asistenta proiectului „Dezvoltarea locală prin implicarea activă locală în comunele Mândrești Sărătenii Vechi, Băneștii Vechi, Brânzenii Vechi si s. Chiștelnița din r-nul Telenești”.

Asociația Obștească „Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).