Donald Trump: Rusia, China și India nu protejează suficient natura

Președintele SUA, Donald Trump, consideră că Rusiei, Indiei și Chinei nu le pasă suficient de mediul ambiant. Șeful administrației americane a făcut marți o declarație corespunzătoare în cadrul ceremoniei de semnare la Casa Albă a legii privind protecția parcurilor naționale și a terenurilor de stat.

„Astăzi facem cele mai semnificative investiții în parcurile noastre din perioada administrării lui Theodore Roosevelt. Legea prevede alocarea a 900 de milioane de dolari anual fondului pentru protecția resurselor de apă și de sol”, a spus Trump – Toți americanii pot continua să se bucure de parcuri și de animale sălbatice.

Potrivit președintelui, Statele Unite sunt capabile să desfășoare activități de mediu fără să influențeze oamenii și întreprinderile. „Ne opunem instanțelor internaționale care persecută americanii, în timp ce permit altor țări să polueze mediul cu impunitate”, a susținut șeful Casei Albe. „Alte țări – China, Rusia și India – nu fac treaba pe care ar trebui. Dar noi o facem “.

Proiectul de lege semnat de Trump prevede crearea unui fond pentru restaurarea patrimoniului parcurilor naționale și a terenurilor de stat. Se prognozează ca în astfel de scopuri să fie create aproximativ 100 de mii de locuri de muncă. În plus, în termen de cinci ani, este planificat să se investească 9,5 miliarde USD în restaurarea infrastructurii corespunzătoare.