Schimbările climatice au scurtat perioada de cuibărit a păsărilor finlandeze

Din anul 1975 până în 2017, perioada de cuibărit a păsărilor din Finlanda a scăzut cu 1,7 zile. Potrivit ornitologilor, aceasta este o reacție la schimbările climatice globale, din cauza cărora păsările încep să se reproducă mai devreme, iar acestea incubează ouăle și puii devin maturi mai repede. Cele mai puternice schimbări în datele de cuibărire sunt caracteristice speciilor sedentare și migranților din apropiere.

După cum s-a menționat într-un articol din revista „Proceedings of the National Academy of Sciences”, studiul va ajuta să înțeleagă ce soartă le așteaptă pe diverse specii de păsări din nord, cu modificări climatice suplimentare.

Organismele vii din întreaga lume sunt obligate să se adapteze la schimbările climatice. Unele specii își mută habitatele spre poli, sau mai sus de-a lungul versanților montani, altele își abandonează vechile obiceiuri, iar alte specii trec la noi tipuri de alimente. Locuitorii de la latitudini mari cu climă sezonieră se află sub cea mai mare presiune.

În Finlanda, în ultima jumătate de secol, temperatura medie a aerului a crescut cu 0,8-1,6 grade Celsius. O echipă de observatori de păsări, condusă de Maria H. Hällfors de la Universitatea din Helsinki, a decis să afle cum aceasta a afectat reproducerea păsărilor locale.

Oamenii de știință au analizat datele privind începutul și sfârșitul sezonului de cuibărit la 73 de specii pe o perioadă de peste 43 de ani, din 1975 până în 2017. Cifrele au fost calculate în baza înregistrărilor inelării puilor. Marcarea păsării tinere cu un inel este posibilă numai după ce atinge anumite dimensiuni, deci, cunoscând data inelării, putem calcula perioada depunerii ouălor.

S-a dovedit că peste patru decenii, păsările din Finlanda din diferite zone climatice au început să depună ouă în medie cu 4,6 zile mai devreme. Sfârșitul sezonului de reproducere s-a transferat  spre începutul anului, ba chiar mai mult – cu 6,3 zile. Drept urmare, durata totală a perioadei de cuibărit a fost redusă cu 1,7 zile. Cu toate acestea,  efectul a fost observant la un grup relativ mic de specii: 23 de specii s-au confruntat cu un sezon de reproducere scurtat. La cinci specii, dimpotrivă, s-a prelungit, în timp ce restul nu a prezentat tendințe semnificative.

Perioada de reproducere s-a modificat la păsările sedentare și migratoare din zonele apropiate. Acestea au inclus 20 dintre cele 23 de specii la care perioada de cuibărit a devenit mai scurtă. În același timp, la păsările care hrănesc mai mult de un puiet pe sezon, sfârșitul datei de reproducere s-a schimbat mai repede decât media. Cercetătorii au remarcat, de asemenea, că speciile strâns înrudite răspund la schimbările climatice într-un mod similar. De exemplu, bufnițele și sturzii și-au deplasat mai activ începutul perioadei de cuibărit, iar pescărușii, corvidele și pițigoii – sfârșitul perioadei.

Constatarea că perioada sezonului de reproducere este în scădere contrazice cercetările anterioare potrivit cărora încălzirea globală ar trebui să crească durata sezonului de reproducere. Potrivit autorilor, explicația acestui paradox constă în faptul că, datorită temperaturilor mai ridicate, ouăle se incubează mai repede, iar puii cresc mai repede.

În același timp, reacția mai rapidă a păsărilor sedentare și migratoare din zone apropiate nu a venit ca o surpriză pentru ornitologi. Atunci când se decid să înceapă cuibărirea, aceste specii sunt orientate către vreme, ceea ce le permite să fie mai flexibile în schimbarea perioadelor de reproducere, ca răspuns la schimbările climatice. Acest lucru face posibilă sincronizarea începutului reproducerii cu maximul disponibil de resurse, de exemplu, insecte, care apar  și mai devreme pe măsură ce clima se încălzește.

Se presupune că speciile migratoare pe distanțe mari se confruntă mai rău cu schimbările climatice, deoarece le este mai dificil să schimbe începutul migrației de primăvară, să sincronizeze întoarcerea acasă și începutul perioadei de cuibărire cu  maxima  disponibilității alimentare, care mereu este în schimbare. Cu toate acestea, un nou studiu asupra a șase specii de păsări care se reproduc în Europa și hibernează în Africa tropicală pune la îndoială acest punct de vedere. S-a dovedit că aceste păsări pot regla destul de flexibil momentul întoarcerii lor, concentrându-se pe vremea din locurile de oprire pe perioada migrației.