Autoritățile japoneze au permis capturarea a 227 de balene până la sfârșitul anului

Japonia reia vânătoarea de balene, stabilind o cotă de producție pentru 227 de balene din trei specii până la sfârșitul acestui an, au declarat autoritățile din acest domeniu.
Potrivit acestora, a fost permisă vânătoarea a 52 de balene Balaenoptera acutorostrata, 150 de Balaenoptera brydei și 25 de exemplare de Balaenoptera borealis.
Pentru comparație, ministerul citează date privind captura de balene din alte țări în anul 2018, inclusiv: 120 de balene în Rusia, 1278 de balene în Norvegia, 378 în Islanda, 176 în Danemarca și 51 de balene în Statele Unite.
Reluarea vânătorii de balene în Japonia a devenit posibilă după retragerea țării din Comisia Internațională pentru vânătoarea de balene (IWC), la care s-a alăturat în 1951, și a susținut moratoriul privind vânătoarea comercială a balenelor din 1982. Balenele au fost sacrificate numai în scopuri științifice în afara zonei economice japoneze, dar carnea de balene capturate pentru cercetare a apărut pe rafturile magazinelor și în restaurante.
Autoritățile japoneze insistă că mâncarea din carne de balenă este o tradiție națională. Acest produs a fost principala sursă de hrană pentru locuitorii țării în perioada postbelică, când carnea de balenă a fost inclusă în prânzurile școlare.
Cu toate acestea, există câteva cărți pe această temă, din care rezultă că carnea de balenă nu a fost niciodată considerată hrană națională a japonezilor, iar după cel de-al doilea război mondial a fost inclusă în dietă doar din cauza dificultăților economice.